GENEVA (QHA) -

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a publicat un raport de 335 de pagini prin care descrie modul în care statul rus a încurajat dopajul prin programele sale.

Raportul incriminează atleţi, antrenori, doctori şi multe dintre instituţiile de stat al Rusiei, inclusiv Agenţia naţională antidoping şi un laborator din Moscova, acreditat pentru teste la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci 2014.

Richard Pound, liderul comisiei care a întocmit raportul, a afirmat că atleţii ruşi au fost incluşi într-un program doping susţinut de stat! Coautorul raportului, Richard McLaren, avocat pe litigii sportive, a declarat că scandalul care are în centru Rusia şi sportivii ei este mai mare decât tot ceea ce s-a întâmplat la FIFA in ultimii ani, pentru că victoriile sportivilor dopaţi au denaturat adevăratele ierarhii din sport.

Ministrul sportului din Rusia, Vitali Mutko, recunoaște că există unele probleme: „Suntem conștienți de problemele din Federația Rusă de Atletism. Vom face tot ce putem să le remediem”.

Fostă campioană la aruncarea discului Yevgenina Pecherina a declarat în cadrul unui documenntar difuzat de postul german ARD în urmă cu câteva luni că 99 la sută dintre atleţii ruşi sunt dopaţi. Ea a mai spus că sportivii primesc orice substanţă doresc de la oficialii din federaţie, dar trebuie să plătească un preţ de 5 la sută din câştiguri.

 

QHA