KİEV (QHA) -

Nadia Savcenko, parlamentar ucrainean, a declarat că avocatul rus Nikolay trebui să lucreze în aşa fel încât să fie eliberaţi toţi prizonierii politici, eliberarea unei liste întregi de prizonieri.

Nikolay Polozov într-un interviu pentru un ziar din Ucraina: „După părerea mea (deţinuţii) trebuie să fie eliberaţi nu unu, doi ci o listă întreagă. Colaborarea cu ţările occidentale şi societăţile civile  va permite realizarea unui rezultat similar. Atfel, atunci când sunt eliberaţi doi prizonieri, Putin va aresta alţi trei. Iar această poveste va continua la infinit”.

Polozov a atras atenţia că eliberarea următorilor prizonieri politici ucraineni depinde de deciziile preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin: „Totul depinde de deciziile şi hotărârile lui Vladimir Putin. Potrivit estimărilor, Putin va elibera prizonierii politici ucraineni în schimbul acordului privind ridicarea parţială a sancţiunilor. În toamnă vor avea loc alegeri în Rusia, deci este nevoie de bani, dar nu sunt bani. Totul este legat de sancţiuni, iar datorită acestui lucru Putin face manevre”.

Pe 14 iunie, reţinuţi ilegal de Rusia, ucrainienii Yuriy Soloşenko şi Gennadiy Afanasiev, au fost eliberați. În schimbul acestora, Ucraina a înapoiat Rusiei pe Olena Glişenska şi Vitali Didenko.

QHA