AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Acasă la Ilmi Umerov, vicepreședintele Medjlisului Național al Tătarilor Crimeeni, acuzat că a atentat la integritatea teritorială a Federației Ruse și închis într-o clinică de psihiatrie, s-a ținut o ceremonie religioasă.

Ayșe Umerov, fata lui Ilmi Umerov, a anunțat că peste o mie de persoane s-au strâns pentru a-și arăta solidaritatea și a se ruga pentru deținuții politici tătari crimeeni.

În declarația pe care a făcut-o, Zair Smedlâyev, președintele comisiei electorale a Kurultayului Național al Tătarilor Crimeeni, a anunțat că „tătarii crimeeni se roagă pentru eliberarea în cel mai scurt timp a deținuților politici, pentru găsirea celor dispăruți, reunirea familiilor, pentru sănătate, bunăstare, prosperitate”.

Astfel de evenimente au mai fost organizate și pentru alți deținuți sau dispăruți tătari crimeeni. 

Pe 12 mai vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni a fost reţinut.

Natalya Poklonskaya, procurorul general al Crimeii anexate, declarase că Umerov este judecat pentru acțiuni împotriva integrității Federației Ruse.

Ilmi Umerov a fost acuzat de instigare împotriva integrității teritoriale a Federației Ruse și condamnat la arest la domiciliu. Mai apoi, autoritățile ruse au hotărât să îl închidă pe Umerov la o clinică de psihiatrie.

QHA