BUCUREȘTI (QHA) -

TIKA și-a deschis biroul din România în februarie 2015, reușind în scurt timp să deruleze numeroase proiecte. QHA a stat de vorbă cu H. Ahmet Daştan,  coordonatorul general din România al TIKA, despre planurile de viitor ale instituției.

-Potrivit informațiilor de pe pagina oficială de internet, TIKA s-a înființat în 1992 în mod special pentru a coordona proiectele de investiții ale Turciei din Asia Centrală. Astăzi, TIKA este prezentă pe cinci continente, nu numai în Asia Centrală. Ce s-a schimbat în această perioadă?

„Așa cum ați precizat, TIKA s-a înființat în mod special pentru proiectele din Asia Centrală. Până în anii 2000, în acea regiune au funcționat 17 reprezentanțe. După anul 2002, odată cu schimbarea mentalității în politica externă a admnistrației politice, s-a schimbat și mentalitatea oferirii de ajutoare de dezvoltare. În ajutoarele oferite pe proiecte de dezvoltare, în ultimii trei ani, Turcia este aleasă de către ONU, cea mai darnică țară. Potrivit PIB-ului, Turcia este, după America și Anglia, țara care oferă cel mai mult sprijin oficial în dezvoltare. TIKA este cel mai important actor în această privință. În acest moment avem 54 de reprezentanțe în 50 de țări. România este una dintre aceste țări. Am oferit ajutoare de dezvoltare în Europa, Balcani, America Latină, Asia, până și indienilor din America. Aceasta este o dovadă a dărniciei țării noastre. Anual, țara noastră cheltuie pe ajutoare aproximativ 3 miliarde de dolari. Pentru bugetul Turciei, aceste 3 miliarde de dolari nu reprezintă o sumă foarte mare. Dezvoltarea economiei țării noastre, faptul că Turcia este membră G20 și indicatorii economici reprezintă temelia mentalității noastre în oferirea de ajutoare. Atunci când economia noastră se dezvoltă, noi încercăm să transferăm această realizare și țărilor prietene. TIKA are un singur țel: să apropie și mai mult relațiile bilaterale. Aceasta este mentalitatea noastră.”

-Reprezentanța TIKA  din România s-a deschis în 2015. Care este semnificația acestei date?

„Aceasta este o întrebare și pentru mine. De ce când avem relații atât de bune cu România, avem o istorie comună de sute de ani, am așteptat atât de mult să deschidem o reprezentanță TIKA? În același timp, TIKA a început să își deschidă reprezentanțe în afara Asiei Centrale după 2002. În acești 10 ani, TIKA a pus accent pe investițiile din Africa. Deschiderea unei reprezentanțe TIKA în România a fost menționată în timpul unei vizite a președintelui României, Klaus Iohannis, la Ankara, în prezența președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Oficialii din România ne-au primit foarte bine. Într-un an de zile am ajuns să derulăm proiecte importante cu aproape toate instituțiile românești.

-Are vreo importanță faptul că în Românie există o comunitate importantă de turci și tătari?

„Conaționalii noștri au o importanță deosebită în proiectele pe care le desfășurăm. Se spune că aici trăiesc 80-100.000. Nu facem diferență între turci și tătari. Dar existența conaționalilor noștri nu este singurul motiv pentru care am deschis o reprezentanță TIKA. TIKA are reprezentanțe în Ungaria, Serbia, Croația, Mexic, locuri în care nu trăiesc conaționali de-ai noștri. Pentru noi, conaționalii sunt cu siguranță importanți și derulăm proiecte pentru ei. Dar ei nu sunt singura noastră prioritate. Noi desfășurăm proiecte cu toate instituțiile statului. Noi nu inițiem proiecte dacă nu ni se cere. Orice proiect al nostru începe după ce o instituție a respectivei țări ne cere acest lucru. Scopul general al TIKA este să întărească relațiile dintre cele două țări. Atât în privința instituțiilor românești, cât și a conaționalilor noștri, desfășurăm proiecte în funcție de cerințe.

-Ați întâmpinat greutăți în derularea proiectelor din România?

„Reprezentanța din România am deschis-o într-o perioadă foarte scurtă de timp. Derularea unui proiect are greutățile sale. Am avut de-a face cu astfel de probleme tot timpul. Dar trebuie să recunosc că în România nu am întâmpinat greutăți. Noi avem o istorie comună. Cu siguranță ni s-au pus unele întrebări. Oamenii se întreabă tot timpul „de ce se derulează acest proiect?”. Până acum nu există proiecte pe care să le fi început și să nu le terminăm. Colaboratorii noștri au înțeles repede mentalitatea cu care începem noi un proiect, și au acceptat-o. Faptul că TIKA a derulat peste 20.000 de proiecte în întreaga lume se datorează mentalității de a contribui cu adevărat la dezvoltarea țării respective. Derulăm proiecte de succes deoarece vrem cu adevărat să ajutăm. În ultimii opt ani am deschis aproape 30 de noi reprezentanțe. Toate acestea s-au făcut în baza consultărilor cu instituțiile partenere.  De aceea, eu, aici, aproape că nu am întâmpinat greutăți. Le mulțumesc pentru asta colegilor români și instituțiilor românești.”

-Care este cel mai important proiect derulat de TIKA în lume?

„Așa cum spune și președintele nostru, dr. Serdar Çam, între proiectele noastre mici și cele mari nu există nici o diferență. Proiectul nostru de 1000 de EURO este la fel de valoros ca cel de 10.000.000 de EURO, deoarece fiecare este benefic pentru cineva, pentru cei care au nevoie. Îmi este greu să fac diferență între proiecte. Am construit un spital mare, modern în Sudan. 100 de specialiști din Turcia vor lucra acolo timp de cinci ani. Am văzut acel spital. Nu este nici o diferență față de spitalele din Turcia. Este un spital cu aparatură modernă. Am văzut oamenii care au beneficiat de serviciile acelui spital și am înțeles mai bine importanța TIKA.

-Care este cel mai important proiect TIKA din România?

„Până în prezent, în România am derulat aproximativ 35 de proiecte. Nu pot să fac o deosebire între ele. Am ajutat la procurarea de echipament pentru Ministerul Sportului, am renovat o sală de sport a Ministerului Sportului, în acest moment oferim ajutoare unor orfelinate, ajutăm școli pentru persoane cu handicap, am susținut ONG-uri. Nu pot să fac o diferențiere între aceste proiecte. I-am ajutat și pe conaționalii noștri în proiectele lor din Dobrogea. Eu privesc fiecare proiect ca pe propriul copil.

-Care sunt domeniile prioritare în care veți investi în România?

„Pentru TIKA există două domenii prioritare: educație și sănătate. Vom investi masiv în sănătate. În urmă cu câteva săptămâni am desfășurat un curs de laparoscopie. Am adus aici specialiști din Balcani. Vom continua acest tip de activități. Vom dezvolta programe pentru a facilita schimbul de experiență dintre specialiștii din cele două țări. Plănuim renovarea unui spital din Medgidia. Vom renova sala de operații a spitalului de copii „Marie Curie” din București. În domeniul educației, în Românie, dezvoltăm proiecte dedicate grădinițelor, școlilor și universităților. La Universitatea „Ovidius” Constanța am pus bazele celei mai mari biblioteci de matematică din zonă. Am făcut cadou 1.000 de cărți de importanță internațională în domeniul matematicii. Am renovat departamentul de Turcologie de la Universitatea București. TIKA renovează acum locurile de joacă ale grădinițelor recunoscute de Ministerul Educației. Construim saloane de kinoterapie pentru școlile cu copii cu handicap. Am renovat laboratorul de informatică al Școlii Gimnaziale „Principele Radu” din Adjud. Pentru TIKA este importantă dezvoltarea sistemului educațional din România.”

Ahmet Daştan s-a născut în 1982 la Yozgat. Este căsătorit, fiind tatăl a doi copii. În 1998 a început să studieze la Facultatea de Științe politice și administrative din cadrul Universității Doğu Akdeniz, a absolvit programul masteral Studii europene la Universitatea Atilim, în prezent fiind doctorand în Relații internaționale la Universitatea Gazi. 

 

 

QHA