CONSTANȚA (QHA) -

În deschiderea evenimentului, Semra Maulti, președinta Ligii Liceenilor din cadrul U.D.T.T.M.R., a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Nawrez.

„Sărbătoarea de Nawrez marchează începutul primăverii şi a noului an agricol. Nawrez provine din limba persană şi se traduce prin nou, fiind sărbătorit de peste 5000 de ani. Toate acestea erau anunţate de tinerii care mergeau din casă în casă, cu un „bayrig”, adică o crenguţă împodobită cu batice, batiste, semnificând belşug”.

În continuarea progamului artistic, Corul de Ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din România a susținut un scurt recital de cântece religioase în limba tătară.

De asemenea, copiii de la grădiniţa „Zubeide Hanim” au recitat poeziile „Tatarlar” şi „Qîrîm qîzî” şi au pregătit un dans tradiţional tătăresc, iar copii de la şcoala comunitară din Constanţa au pregătit două scenete în limba tătară, îndrumaţi de doamna profesor Neriman Ibraim şi doamna profesor Leyla Cherim.

În finalul evenimentului ansamblurile de dans tradiţionale tătăreşti, „MiniQaradeniz” şi „Qaradeniz” au încântat publicul alături de solistul Bertan Ziadin, care a interpretat melodii din folclorul tătăresc.

Adel Velula

foto: Facebook U.D.T.T.M.R.

QHA