CONSTANȚA (QHA) -

Evenimentul a avut loc la Restaurant „Nunta Zamfirei” din Eforie Nord.

Festivalul a reprezentat un concurs culinar în care 21 de filiale au  prezentat  diferite reţete de sarmale. Pe rând, câte o reprezentantă de la fiecare filială a vorbit despre sarmalele pregătite. După prezentarea sarmalelor, juriul a trecut şi a degustat, iar in final toţi concurenţii au fost premiaţi.

Toate doamnele care au reprezentat filiallee Uniunii Democrate a Tătarilor-Turco Musulmani din România la „Bucătaria Tătărească”(„Tatar Aşqanasi”), au vorbit şi despre importanţa unor astfel de manifestări menite să promoveze tradiţiile comunităţii.

În cadrul evenimentului toţi participanţi au avut ocazia să guste din sarmalele pregătie de concurenţi.

Festivalul a continuat cu un program artistic, unde ansamblurile de dans ale UDTTMR au încântat publicul alături de soliştii Lutfi Ablachim şi Elfin Regep.

La finalul activităţii, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a acordat premii celor 21 de filiale.  Premiul I a fost acordat filialelor Valu lui Traian, Mangalia şi Eforie.

Adel Velula

QHA