BAHCESARAY (QHA) -

Vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Ilmi Umerov, a lăsat flori la placa memorială a victimelor Surghiunului din gara de tren din Bahcesaray.

Ilmi Umerov: „La orele 7 ale dimineţii împreună cu Ervin Ibraimov şi fiul meu Suleyman am depus flori la placa memorială din gara de tren de la Bahcesaray.Vreau să precizez că nu am fost primii. Înaintea noastră au fost care au lăsat buchete de flori”.

Cu puţin timp în urmă Ilmi Umerov a declarat că anul acesta nu vor avea loc evenimentele pentru a comemora victimele Surghiunului poporului tătar crimeean aşa cum se obişnuia în fiecare an şi că se vor organiza numai acolo unde este posibil şi în măsura posibilităţilor Medjlisurilor regionale.

În urma acestor declaraţii, la casa lui Ilmi Umerov au avut loc percheziţii, iar aşa numitele autorităţi ruse i-au înmânat o decizie prin care se arată interzicerea oricăror activităţi pentru a comemora victimele Surghiunului.

18 mai 1944 este considerată cea mai neagră zi din istoria poporului tătar. La acea dată, Iosif Visarionovici Stalin a comandat deportarea populaţiei tătare din Peninsula Crimeea. Sute de mii de tătari - femei, bărbaţi, copii, bătrâni - au fost ridicaţi peste noapte din casele lor de soldaţii Armatei Roşii şi de agenţii poliţiei conduse de Lavrenti Pavlovici Beria. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan.

Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră. Lipsiţi de aer, hrană, apă, de condiţii umane, deportaţii au murit pe capete. În vagoanele sigilate, supravieţuitorii au stat printre cadavre şi excremente, reuşind să le dea jos doar în minutele de staţionare, când uşile erau deschise, iar ei - supravegheaţi cu arma în mână. La destinaţie au mai ajuns doar jumătate dintre surghiuniţi. Dar şi aceştia au fost supuşi unui regim de teroare şi exterminare.

În anul 2015, Parlamentul ucrainean a acceptat ca Genocid al tătarilor crimeeni ziua de 18 mai 1944.

QHA