AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Aflat în arest ilegal, vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, s-a adresat tătarilor crimeeni cu ocazia zilei în care se comemorează genocidul poporului tătar crimeean, fără a ţine cont de faptul că se află în arest, fără a ţine cont de guvernarea rusă din Crimeea anexată şi fără să îi fie frică de instanţa de judecată.

 Ahtem Ciygoz s-a adresat tătarilor crimeeni printr-o scrisoare: „Poporul nostru a trebuit să treacă prin mai multe provocări de-a lungul istoriei, dar noi am ştiut cum să depăşim aceste provocări!

 Lagărele nu ne distrug!

Percheziţiile şi arestările nu ne sperie!

Nu suntem păcăliţi!

Crimeea nu va mai fi niciun momnet fără tătari crimeeni!”

Scrisoarea lui Ahtem Ciygoz a fost publicată de către soţia acestuia, Elmira Ablalimova care a primit imediat un răspuns din partea preşedintelui Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Refat Ciubarov care a promis că va da citire scrisorii în faţa celor prezenţi la evenimnetul organizat pentru a comemora victimele Surghiunului tătarilor crimeeni din Piaţa Independenţei din Kiev.

18 mai 1944 este considerată cea mai neagră zi din istoria poporului tătar. La acea dată, Iosif Visarionovici Stalin a comandat surghiunirea populaţiei tătare din Peninsula Crimeea. Sute de mii de tătari - femei, bărbaţi, copii, bătrâni - au fost ridicaţi peste noapte din casele lor de soldaţii Armatei Roşii şi de agenţii poliţiei conduse de Lavrenti Pavlovici Beria. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan.

Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră. Lipsiţi de aer, hrană, apă, de condiţii umane, deportaţii au murit pe capete. În vagoanele sigilate, supravieţuitorii au stat printre cadavre şi excremente, reuşind să le dea jos doar în minutele de staţionare, când uşile erau deschise, iar ei - supravegheaţi cu arma în mână. La destinaţie au mai ajuns doar jumătate dintre surghiuniţi. Dar şi aceştia au fost supuşi unui regim de teroare şi exterminare.

În anul 2015, Parlamentul ucrainean a acceptat ca Genocid ziua de 18 mai 1944.

Pe 26 februarie 2014 a fost organizat un miting mare în timpul căruia Meclisul Național al Tătarilor Crimeeni s-a confruntat cu Partidul Unității Ruse (Russkoye Yedinstvo).  10.000 de tătari crimeeni au participat la miting pentru a împiedica anexarea Crimeii de către Rusia. Organizațiile pro ruse reprezentate de 3-4.000 de oameni participaseră la miting pentru a susține anexarea. Ahtem Ciygoz a fost arestat pe 29 ianuarie fiind acuzat că a organizat mitingul. De atunci se află în arest.

QHA