AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Bekir Umerov a declarat că în clinica de psihiatrie condițiile în care este internat fratele său, Ilmi Umerov, vicepreşedintele MNTC, sunt groaznice.

Pe 18 august, ofiţerii Serviciului de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB)  prin presiuni, în mod ilegal l-au externat din spital pe Ilmi Umerov şi l-au internat într-o clinică de psihiatrie.

Bekir Umerov îşi vizitează fratele în fiecare zi:

„Astăzi sunt la spital, am mers pentru vizita de dimineaţă. Ceea ce am văzut în curtea spitalului este vârful unui iceberg. O parte din grădină a fost acoperită, iar acolo stau aproaxiamtiv 40 de pacienţi. Într-adevăr acestea sunt persoane bolnave.. Oameni ce au petrecut ani de zile acolo... Chiar şi acolo în curte este un miros îngrozitor! Dacă acestea sunt condiţiile din curte, imaginaţi-vă cum este înăuntru... Fratelui meu Ilmi i-au dat o cameră separată, dar mereu este înconjurat de o grămadă de alte persoane. Este imposibil să port o conversaţie cu fratele meu, ne dau un timp scurt şi în acest timp vine câte o persoane care cere ceva. Cei care cer ţigări, îţi cer telefonul, mereu deranjează.

Când vine vorba de igienă, nu există cabine de duş.

Acestea sunt lucruri de zi cu zi, există şi latura medicală. După cum ştiţi fratele meu Ilmi are probleme cu diabetul. Ba îi urcă la 270, ba îi coboară la 100, suferă şi de boala Parkinson. Iar cu tensiunea pe care o are.. În prima zi şi-a pierdut conştiinţa, deoarece  mănâncă doar de două ori pe zi. Dar datorită bolilor de care suferă trebuie să mănânce regulat. Atunci când i s-a făcut rău se afla fata lui, Ayşe, lângă el. L-au ajutat, aproape că l-au salvat de la moarte. Dar acolo în spital atunci când ţi se face rău, asistentele şi doctorii nu îţi vin imediat în ajutor...”

Bekir Umerov a povestit şi cum este realizată expertiza psihiatrică:

„În prezent se fac interogări ale fratelui meu. Doctorul pune întrebările şi notează răspunsurile.  Iniţial i-au spus lui Ilmi că expertiza va dura 30 de zile, şi pentru că folosesc o metodă specială vor putea identifica situaţia în 21 de zile. De exemplu azi când am fost să îl vizitez, doctorul îl cheama să îi pună întrebări. Ne-a luat timpul nostru. Fratele meu, Ilmi refuză să mănânce, este ceva de necomestibil (mâncarea din spital) şi nici nu se ştie ce pune în mâncare. Totul i se trimite de acasă. Medicamentele îi sunt date, fără ele nu ar rezista”.

Anterior, Zair Smedlayev, preşedintele comisie electorale a Kurultayului Naţional al Tătarilor Crimeeni, a declarat că starea de sănătate a lui Umerov s-a înrăutăţit.

Pe 12 mai vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni a fost reţinut.

Natalya Poklonskaya, procurorul general al Crimeii anexate, declarase că Umerov este judecat pentru acțiuni împotriva integrității Federației Ruse.

Ilmi Umerov a fost acuzat de instigare împotriva integrității teritoriale a Federației Ruse și condamnat la arest la domiciliu. Mai apoi, autoritățile ruse au hotărât să îl închidă pe Umerov la o clinică de psihiatrie.

 

QHA