AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Joi, 18 august, ofiţerii Serviciului de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB), l-au externat pe vicepreşedintele MNTC, Ilmi Umerov, într-un mod ilegal şi l-au internat într-o clinică de psihiatrie. Ayşe Umerov, fiica lui Ilmi Umerov, a dat declaraţii cu privire la condițiile din clinica de psihiatrie în care este internat tatăl său.

Ayse Umerov a declarat că Ilmi Umerov se află internat în clinica de psihiatrie în cadrul departamentului numărul 9  „pacienţi relativi calmi” (bărbaţi de vârstă mijlocie):

„Se află într-o parte unde există o curte îngrădită şi închisă. La primul etaj cred că se lucrează, din această cauză foarte mulţi pacienţi se află pe coridor şi afară. Din câte am înţeles camera tratălui meu se află la etajul doi şi nimeni nu are voie să intre. Trebuie să stea singur”.

Ayse Umerov a mai anunţat că datorită cercetărilor ce au avut loc în cursul zilei, a fost interzisă orice întrevedere cu acesta:

„Încă nu ştim cum va fii pe viitor, dacă va continua la fel sau se va schimba ceva. Momentan putem să îi aducem două pachete pe zi. Cel mai grav este faptul că nu i s-a permis să aibă medicamentele lângă el, toate se află la etajul unu, la asistente. Au anunţat că doctori vor spune  ce medicamente are voie să ia. Tatăl meu trebuie să ia regulat pastile pentru boala Parkinson, pentru hipertensiune şi diabet. Ne facem griji în privinţa stării de sănătate a tatălui, deoare acum câteva zile a fost ridicat din sala de judecată în urma unui atac de cord. Pentru noi cea mai importantă este sănătatea tatălui, nu putem fi siguri fără să luăm legătura directă cu el”:

Pe 12 mai vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni a fost reţinut.

Natalya Poklonskaya, procurorul general al Crimeii anexate, declarase că Umerov este judecat pentru acțiuni împotriva integrității Federației Ruse.

Ilmi Umerov a fost acuzat de instigare împotriva integrității teritoriale a Federației Ruse și condamnat la arest la domiciliu.

QHA