AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

În Crimeea ocupată de Rusia pentru a comemora victimele surghiunului şi împlinirea celor 72 de ani de la deportarea tătarilor, se va organiza pe 15 mai evenimnetul „Urcarea pe muntele Ceatirdag”.

În declaraţia de presă a Muftiatului din Crimeea, aflat sub controlul ruşilor: „În cadrul evenimentelor organizate în fiecare an şi anul acesta tinerii vor urca pe muntele Ceatirdag, unul dintre simbolurile Crimeii. Participanţii la evenimnetul de pe Ceatirdag vor face rugăciuni pentru cei ce şi-au pierdut viaţa, vor pune drapelul tătarilor crimeeni şi vor cânta imnul”.

Acest evenimnet era organizat în fiecare an de către Meclisul Naţional al Tătarilor Crimeeni. La eveniment participau mii de tineri şi bătrâni.

În acest an evenimnetul va fi organizat de către Muftiatul din Crimeea, aflat sub controlul Rusiei.

Zair Smedlayev: „Cel mai grav este că aşa numiţii lideri se joacă cu sentimentele oamenilor, iar evenimnetele ce au devenit obişnuite sunt folosite pentru propriile interese. Nu e nevoie să faceţi ceva nou, luaţi şi folosiţi! Mai târziu toţi vor fi adăugaţi în această listă”.

Acesta a atras atenţia cum s-a procedat cu tinerii ce au fost reţinuţi şi duşi la poliţie cu puţin timp în urmă.

QHA