DAMASC (QHA) -

În raportul pregătit de Amnesty International s-a anunţat că aproxiamtiv 18 mii de prizonieri au murit în închisoare, în Siria, în perioada 2011-2015. Potrivit raportului cauza de deces a deţinuţilor a fost violenţa fizică, violul şi hărţuirea sexuală.

Raportul Amnesty International se bazează pe declaraţiile supravieţuitorilor torturii din închisoare.

În timp ce grupurile pentru drepturile omului au cerut Damascului să înceteze tortura, Guvernul sirian neagă acuzaţiile.

Amnesty International estimează că în Siria în perioada martie 2011-decembrie 2015 au murit în închisoare 17.723 de prizonieri.

Această cifră înseamnă 10 persoane decedate în fiecare zi şi mai mult de 300 de persoane decedate lunar.

Potrivit raportului deţinuţii au fost bătuţi de gardieni şi torturaţi. Apoi cei deţinuţi erau  percheziţionaţi, iar femeile reţinute erau abuzate sexual de către gardieni.

 „S-au comportat cu noi asemenea unor animale. Au vrut să acţioneze cât mai inuman. Am văzut sânge, era precum un râu.. Nu mi-am imaginat că oamenii pot fi atât de răi..dacă ar fi vrut să ne omoare, nu exista niciun obstacol”, a declarat Samer, o prizonieră.

QHA