ANKARA (QHA) -

La mausoleu au fost prezenţi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan,  preşedintele Parlamentului, Ismail Kahraman, Prim-ministrul, Binali Yilirim, Liderul CHP, Kemal Kilicdaroglu, Preşedintele MHP, Devlet Bahceli, Șeful Statului Major al armatei turce, generalul Hulusi Akar.

Preşedintele Turciei şi Guvernul turc, au lăsat o coroană de flori la mausoleul lui Ataturk,  iar apoi au ascultat imnul naţional.

Erdogan a semnat caietul special de la Mausoleul Anitkabir şi a notat:

 „Astăzi vă vom aminti cu mândrie aniversare a 94-a a Marii Victorii. Ignorând organizaţiile teroriste, trădarea, înfrângerea, continuăm lupta noastră.  În acest an, podurile Osman Gazi şi Sultan Selim reprezintă o manifestare a determinării noastre de a lupta. Noaptea de 15 iulie, a demonstrat cea mai mare sursă a noastră de încredere ce s-a arătat în mod voluntar.  Acest lucru a dovedit faptul că ne protejăm patria şi vom continua să o protejăm”.

Toate drumurile care duc spre mausoleu au fost închise. Soldaţii care au participat la ceremonie, au fost controlaţi cu ajutorul aparatului cu raze X. În acest an, au fost puse barierele pentru prima oară la Mausoleu.

QHA