WASHINGTON (QHA) -

Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat  a declarat: „Putem confirma că Turcia a solicitat extrădarea lui Fethullah Gulen”.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut în mai multe rânduri Statelor Unite, inclusiv săptămâna trecută, să aprobe extrădarea clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de organizarea complotului militar eşuat.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat: „Washingtonul nu ar trebui să îngreuneze lucrurile pentru partenerul său strategic. Când Statele Unite au cerut extrădarea de către Turcia a unui terorist, noi nu am solicitat probe. Trebuie să îl judecăm”.

Pe 16 august, procurorii turci au solicitat condamnarea lui Fethullah Gulen la două sentinţe pe viaţă şi la 1.900 de ani de închisoare, într-o anchetă iniţiată în 2015.

 În acest dosar, Fethullah Gulen este acuzat de constituirea şi conducerea unui grup terorist înarmat, finanţarea actelor teroriste, tentativă de modificare a ordinii constituţionale, tentativă de lovitură de stat şi fraudă. Ancheta a fost iniţiată în septembrie 2015, cu mult înainte de tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016. 

QHA