KİEV (QHA) -

Prin această petiţie cetăţenii ucraineni solicită preşedintelui ucrainean blocada strictă şi radicală în Crimeea.

Activiştii propun săpara unui canal ce va face probleme ocupanţilor şi colaboratorilor.

„În viitor, când Crimeea se va întoarce Ucrainei, în ciuda unor dificulăţi care pot apăra cu astfel de canale va putea fi folosit transportul maritim rapid între Marea Neagră şi Marea Azov. Iar asta va da posibilitata marilor nave ca fără să intre în strâmtoara Kerci prin Mariupol să ajungă în oceanele lumii. O astfel de precauţie, chiar dacă este radicală, este dreaptă. Este un lux pe care nu îl putem oferi invadatorilor pentru transportul pe continent”.

Această petiţie a fost publicată pe 5 mai. Până în prezent  a strâns 16 semnături, iar pentru a fi revizuită de către preşedintele ţării trebuie să treacă cel puţin trei luni şi să strângă 25 de mii de semnături.

QHA