AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Guvernul rus din Crimeea anexată, prin Ministerul Dezvoltării Economice şi cu ajutorul armatei ruse a anunţat semnarea unui memornadum cu Republica Abhazia, cea care şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia, fără ca naţiunile civilizate să o recunoască.

Memorandumul a fost semnat în cadrul forumului economic internaţional organizat la Yalta, unde Ministrul Economiei din Crimeea a delcarat: „Memorandumul a fost semnat. Va avea loc schimbul de experienţă şi cunoaştinţe în ceea ce privește problemele economice, sociale, de investiţie şi de politică comercială.Această cooperare va crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea relaţiilor economice externe ale celor două republici”.

Semnarea memorandumului dintre ministrul  de economie al Crimeii, Valentin Demidov şi ministrul Republicii Abhazia, Ardzinban Adgur, va duce în scurt timp la semnarea „acordului de cooperare” între cele două republici.

Până în prezent Crimeea a realizat transport de alcool către Abhazia în valoare de 93 de mii de dolari.

QHA