MOSCOVA (QHA) -

Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, a declarat că instalarea elementelor antibalistice în România reprezintă o încălcare de către SUA a Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF).

„Noile specificităţi ale situaţiei din Europa sunt legate de instalarea elementelor antibalistice la baza aeriană Deveselu din România. Pe termen lung, un proiect similar va fi implementat în Polonia. Lansatoarele vor fi similare cu cele de pe nave militare americane care pot lansa rachete de croazieră Tomahawk. Montarea unor astfel de lansatoare constituie o încălcare directă a Tratatului forţelor nucleare intermediare de către Statele Unite”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.

„Alianţa Nord-Atlantică menţine acţiunile în sensul acumulării unui potenţial antirachetă în Europa (...). Noi am exprimat în mod repetat preocupări în legătură cu desfăşurarea unor elemente strategice în apropierea frontierelor Rusiei, situaţie care afectează direct interesele noastre de securitate. Observăm că Washingtonul şi Bruxellesul sunt reticente să reconfigureze planurile antirachetă în pofida acordului nuclear cu Iranul. Noi vom continua să le transmitem europenilor că trebuie să fie conştienţi de inevitabilele consecinţe nedorite pe care le generează proiectul american”, a mai adăugat oficialul rus.

Adjunctul ministrului rus de Externe a mai declarat că „planul SUA de a aduce în Europa noi bombe nucleare, cu capacitate redusă dar mai precise, generează preocupări grave. Astfel de bombe nu pot fi utilizate ca mijloace de disuasiune politică, ci pe câmpul de luptă”.

QHA