KIEV (QHA) -

 Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, liderul național al tătarilor crimeeni, reprezentantul Președinției ucrainene responsabil de tătarii crimeeni și în același timp parlamentar ucrainean, a declarat în discursul de deschidere al întrunirii, că în condițiile în care tătarii din Crimeea invadată se află sub presiuni ale rușilor, restul cetățenilor ucraineni trebuie să pună la punct o strategie de ajutorare reciprocă și de rezistență pentru tătarii crimeeni. 

 Mustafa Abdulcemil Kirimoglu: „Putin nu trebuie lăsat în pace până nu ne recuperăm pământurile! Cetățenii care au reședința în Crimeea ne sprijină venirea în țară și sunt dispuși să îndure multe greutăți. Noi trebuie să fim demni de poporul nostru”.

 Oksana Vasilieva, reprezentantul Ministerului de Externe al Ucrainei, a declarat că această perioadă este cea mai grea din istoria tătarilor crimeeni. Ucrainenii trebuie să fie uniți cu tătarii, care trebuie să aibă posibilitatea de a trăi într-o țara liberă pentru a-și dezvolta tradițiile proprii. Aceasta a mai precizat că nu există nicio întrunire internațională în  cadrul căreia Ministerul de Externe ucrainean să nu pomenească de problemele tătarilor.

Ambasadorul Turciei în Ucraina, Yonet Can Tezel, prezent și el la deschiderea ședinței a spus că toți cunosc metodele de lucru și importanța Mișcării Naționale a Tătarilor Crimeeni: „Nefolosind arme, ci doar proteste pașnice au reușit să obțină atât de multe. Republica Turcia va continua să-i spijine pe tătari.”

După discursul Ambasadorului turc, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu a transmis salutările și sprijinul din partea primului-ministru al Turciei, Ahmet Davutoglu, pentru tătarii crimeeni.

Din partea României, la ședința de la Kiev au participat Murat Iusuf, Muftiul Cultului Musulman din România, Samir Menan, Prim-Vicepreședinte al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România și Metin Omer, membru al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani.

 Prima întrunire a Consililui de coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni a avut loc pe 30 august 2015 în Constanța. 

QHA