AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Nariman Celal, a declarat că activiştii tătari crimeeni ce doreau să participe la audierea în cazul „26 februarie” în care este reţinut vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Ahtem Ciygoz, au fost opriţi de către persoane înarmate în drumul lor spre Simferopol (Akmescit).

Nariman Celal: „Azi (12 august) soldaţii ruşi au oprit maşina în care se aflau activiştii  tătari crimeeni  din regiunea Sovetskiy, satul Urojaynoye, ce doreau să participe la procesul în care este judecat Ahtem Ciygoz din Simferopol”.

„Am ieşit din sat şi am fost opriţi de un camion, iar în marginea drumului se aflau persoane înarmate. Am fost obligaţi să ieşim din maşină şi să ne legitimăm. Toate acestea s-au întâmplat sub ameninţarea cu arma”, au declarat activiştii tătari crimeeni.

Nariman Celal a anunţat că activiştii tătari crimeeni  și-au continuat drumul spre Simferopol.

Azi, 12 august, are loc o nouă înfăţişare în cazul „26 februarie” în care este reţinut vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni Ahtem Ciygoz.

Ahtem Ciygoz va participa la proces prin legătură video, nefiind prezent în sala de judecată.

În cadrul ședinței din 9 august au fost audiați 14 martori ai evenimentelor dn 26 februarie 2014. 8 dintre aceștia au fost văzuți pentru prima oară la proces.

În dosarul „26 februarie” instanţa de judecată aflată sub controlul Kremlinului a prelungit durata de arest pentru Ahtem Ciygoz, vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Mustafa Degermenci şi Ali Asanov, până la data de 8 octombrie.

În cazul „26 februarie”, arestaţi de aşa numita conducere rusă, sunt vicepreşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Ahtem Ciygoz, Mustafa Degermenci şi Ali Asanov, în timp ce Eskender Kantemirov, Arsen Yunusov şi Eskender Emirvaliyev au fost eliberaţi.

Pe 26 februarie 2014, a fost organizat un miting mare în timpul căruia Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni s-a confruntat cu Partidul Unității Ruse (Russkoye Yedinstvo).  10.000 de tătari crimeeni au participat la miting pentru a împiedica anexarea Crimeii de către Rusia.

Organizațiile pro ruse, reprezentate de 3-4.000 de oameni, participaseră la miting pentru a susține anexarea. Ahtem Ciygoz a fost arestat pe 29 ianuarie fiind acuzat că a organizat mitingul. De atunci se află în arest.

QHA