KİEV (QHA) -

Aleksandr Vinnikov, a declarat că nu va recunoaşte niciodată ocupaţia Crimeii.

Vinnikov, a spus în cadrul unei conferinţe de presă pe 22 iunie la Kiev: „Aliaţii NATO nu vor recunoaşte ocupaţia ilegală din Crimeea. Rusia trebuie să fie oprită în a mai sprijini teroriştii şi să fie obligată să îşi retragă trupele şi echipamentele militare din Ucraina. La Summit-ul de la Varşovia, NATO va confirma din nou sprijinul politic pentru Ucraina”.

Totodată,  acesta a declarat că singura soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii este respectarea Acordului de la Minsk, şi că NATO va face apel la Rusia pentru respectarea acestui acord: „Rezultatele concrete pe care le-am realizat la întâlnirea miniştrilor Apărării de săptămâna trecută de la Bruxelles a fost aprobarea pachetului de ajutor pentru Ucraina”.

Viitorul summit al Alianței Nord-Atlantice, programat să aibă loc în 2016 în capitala Poloniei, Varșovia, se va desfășura în zilele de 8 și 9 iulie.

Alegerea capitalei polone ca loc de desfășurare a summitului are o semnificație simbolică, aici fiind semnat în 1955 Tratatul de la Varșovia, prin care URSS și statele comuniste est-europene încercau să contrabalanseze înființarea NATO, cu patru ani mai devreme. Tratatul a fost dizolvat în mod oficial la 1 iulie 1991, la doi ani după căderea Zidului Berlinului.

QHA