BRUXELLES (QHA) -

 Într-o scrisoare trimisă de Turner ministrului de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, acesta își descrie dezamăgirea pentru faptul că Rusia încă nu a respectat prevederea de eliberare a prizonierilor ucraineni reținuți ilegal, precum pilotul Nadejda Savcenko, neeliberată încă de guvernul Rusiei. De altfel, Rusia nu a respectat încă practic nici o prevedere a acordului. În scrisoare mai apare și faptul că NATO încă își menține poziția de a condamna agresivitatea Rusiei și invadarea teritoriului Ucrainei.

 Anterior, ministerul de Externe al Ucrainei ceruse membrilor ONU să solicite Rusiei respectarea prevederilor Acordului de la Minsk, semnat în conformitate cu prevederile de drept internațional recunoscute.

 Fiind singura femeie pilot care lupta voluntar pentru forțele Ucrainei, Nadejda Savcenko, a fost capturată de către separatiștii “Republicii separatiste Luhansk” între 18-19 iunie, în orașul Sceasta. Mai târziu, pe 8 iulie, s-a aflat că Nadejda Savcenko este deținută în orașul Voronej, Rusia, sub acuzația de ucidere a unor ziariști ruși. Rusia a fost chemată în judecată la Curtea europeană a drepturilor omului pentru acest caz.

 În luna octombrie a anului trecut, Savcenko a fost aleasă parlamentar al partidului Batkivcina. 

QHA