BRUXELLES (QHA) -

NATO a declarat că nu recunoaşte ocupaţia Crimeei de către Rusia şi condamnă creşterea forţelor militare.

Reprezentanţii Alinaţei, într-un comunicat de presă emis joi, 28 iulie, reamintind declaraţia Summit-ului NATO de la Varşovia, au precizat: „NATO condamnă creşterea forţelor militare ale Rusiei în Crimeea”.

NATO susţine că situaţia tătarilor din Crimeea se înrăutăţeşte pe zi ce trece: „Rusia este singura vinovată pentru nerespectarea drepturilor omului din peninsula Crimeea. În special, este responsabilă pentru discriminarea împotriva tătarilor din Crimeea şi din alte comunităţi locale”.

Totodată, Aliaţii au declarat că nu vor recunoaşte ocupaţia din Crimeea şi că fac apel pentru încetarea ocupaţiei Rusiei.

Anterior, ministrul rus al Apărării, Sergey Şoygu, a anunţat că forţe militare considerabile au fost plasate în Crimeea.

QHA