WASHINGTON (QHA) -

Casa Albă,  a anunţat, potrivit Reuters online că premierul italian Matteo Renzi va efectua o vizită oficială în Statele Unite pe data de 18 octombrie, unde se va întâlni cu preşedintele Barack Obama .

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest a declarat:

„Italia este unul dintre cei mai apropiaţi şi mai puternici aliaţi ai noştri şi cooperăm într-o serie de domenii de interes comun, de la schimbările climatice şi criza refugiaţilor la nivel mondial, până la promovarea securităţii globale şi a creşterii economice incluzive”.

Discuţiile anterioare între preşedintele SUA şi premierul italian, s-au axat pe probleme de securitate şi economie, inclusiv lupta împotriva Stat Islamic în Libia, conflictul din Ucraina şi situaţia economiei europene.

QHA