VILNIUS (QHA) -

În cadrul vizitei sale, preşedintele Iohannis a avut întrevederi cu omologul său lituanian Dalia Grybauskaitė, prim-ministrul Lituaniei, Algirdas Butkevičius, şi cu preşedintele Parlamentului, Loreta Graužinienė.

În cadrul discuţiilor cu toți înalţii oficiali lituanieni, s-a căzut de acord în privinţa continuării procesului de adaptare a NATO la mediul de securitate complex din Vecinătatea Estică, stabilindu-se intensificarea cooperării româno-lituaniene în pregătirea Summitului Alianţei din luna iulie, astfel încât unul dintre rezultatele reuniunii la nivel înalt să fie consolidarea prezenţei Aliate în zonă. 

În privința Ucrainei  cele două părți și-au exprimat poziţia comună privind necesitatea menținerii sancţiunilor adoptate de UE până la implementarea deplină a Acordurilor de la Minsk.

Președintele Lituaniei a precizat și că salută „dislocarea sistemului antirachetă în România. Este un mesaj pozitiv pentru noi toți, drept care noi sprijinim aceste inițiative atât în România, cât și în Polonia.”

Răspunzând la o întrebare legată de acuzațiile Rusiei față de amplasarea scutului antirachetă în România, Iohannis a spus că acestea „face parte din strategia de comunicare elaborată în Rusia şi care are o anumită tendință de a arăta că lucrurile sunt îndreptate împotriva Rusiei. Scutul din care face parte Deveselu nu este o structura îndreptată împotriva Rusiei, lucru pe care l-am mai spus şi îl vom spune în continuare, din simplul motiv că aşa este.”

QHA