KIEV (QHA) -

Liderul naţional al tătarilor crimeeni, parlamentarul ucrainean Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, a anunţat că angajaţii Serviciului de Securitate al Federaţiei Ruse îi obligă pe tătarii crimeeni să participe la alegerile din 18 septembrie, pe care le organizează Rusia pentru Duma de Stat în Crimeea ocupată.

Referitor la acest subiect, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu a declarat pentru QHA: „În prezent, reprezentanții FSB vin la casele celor care sunt angajaţi în cadrul instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi le transmit că trebuie să participe la alegeri, că trebuie să facă fotografii cu cine au votat, iar apoi să le arate, pentru ca mai târziu să se decidă dacă vor fi concediaţi sau nu”.

Kirimoglu a atras atenţia că pentru a-şi putea întreţine în continuare familiile şi pentru a nu-şi pierde locul de muncă, aceia care se confruntă cu astfel de situaţii va trebui să participe la alegeri. 90% dintre tătarii crimeeni vor boicota, însă, aceste alegeri ilegale.

Liderul tătarilor a subliniat faptul că Duma de Stat din Rusia încalcă normele internaţionale şi că nu trebuie să uităm presiunile care se fac asupra singurului parlamentar care s-a opus anexării ilegale a Crimeei de către Rusia, Ilya Ponomaryov.

Alegerile pentru Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului federal rus) urmează să aibă loc la 18 septembrie 2016, conform unui decret semnat de preşedintele rus Vladimir Putin.

Alegerile pentru Duma de Stat vor avea loc într-un singur tur. Pentru prima dată, după o lungă pauză, acestea sunt ţinute pe baza unui sistem mixt: 225 de deputaţi sunt aleşi pe liste de partid, iar 225 în circumscripţii uninominale.

Alegerile se vor organiza şi în Crimeea ocupată ilegal de Rusia.

QHA