KİEV (QHA) -

Liderul naţional al tătarilor crimeeni, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, le-a mulţumit diplomaţilor ucraineni pentru ajutorul acordat poporului tătar crimeean, pentru promovarea şi prezentarea situaţiei în care se află tătarii crimeeni şi pentru că au făcut cunoscut surghiunul poporului tătar crimeean în lumea întreagă.

Liderul naţional al tătarilor crimeeni, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu a declarat „Le mulţumesc diplomaţilor din Ucraina pentru că au făcut cunoscută situaţia în care se află tătarii din Crimeea ocupată de Rusia, au făcut cunoscut surghiunul poporului tătar crimeean din 1944 la nivel mondial”.

Potrivit informaţilor de la Ministerul de Externe al Ucrainei,  a fost organizată o acţiune cu rolul de a relata situaţia din Crimeea,  la care au participat diplomaţi ai Ucrainei în Marea Britanie, Germania, SUA, Turcia, Finlanda, Franţa şi alţi reprezentanţi.

QHA