KİEV (QHA) -

Lenur Islâmov, coordonatorul blocadei Crimeii, a vorbit despre finalizarea blocadei civile  din peninsulă şi despre faptul că abia apoi  trebuie luate  măsuri pentru întoarcerea Crimeii.

Pe data de 15 iunie, în Parlamentul Ucrainei s-a discutat „despre strategiile privind reintegrarea Crimeii şi Sevastopolului, ocupate temporar de invadatori : problemele, soluţiile pentru rezolvare şi metodele”. Lenur Islâmov, coordonatorul blocadei Crimeii, a declarat:

„După acest lucru, paşii pe care trebuie să-i facem…le-am explicat că am  pus capăt blocadei civile. În prezent, avem „soldaţi” de pază la frontieră, noi am câştigat acordul legal al uniunii civile.  Avizul nu poate fi luat înapoi prin mijloace pașnice, am anunțat că vom crea un batalion de cetățeni tătari crimeeni în Ucraina. Eu nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Ca şi în blocada civilă, fără să ne adunăm, fără să avem un grup nu putem face faţă cu eliberarea Crimeii, guvernul nu poate rezolva această problemă, iar noi nu ne putem întoarce în Crimeea”.

În opinia lui Lenur Islâmov declarația lui Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, potrivit căreia au început lucrările la crearea unei autonomii a tătarilor crimeeni, reprezintă un prim pas la ceea ce își dorește el.

La 18 mai, Petro Poroșenko a declarat că va cere formarea unei comisii speciale din care să facă parte și membri ai Medjlisului Național al Tătarilor Crimeeni pentru a discuta despre modificarea articolului 10 din Constituție. Acest articol se referă la crearea unei regiuni autonome a tătarilor crimeeni.

QHA