AKMESCİT / SİMFEROPOL (QHA) -

Ședința de judecată a început la Înalta Curte aflată pe strada Pavlenko, numărul 2 din Akmescit/Simferopol. Zair Smedlâyev, Președintele Comisiei Centrale de Alegeri a Kurultayului Național al Tătarilor Crimeeni, a declarat: „În opinia mea se va decide că Meclisul este organizație extremistă. Nu se decide conform procedurilor, adică mai întâi să fie analizate probele. Mai întâi se ia decizia și apoi se caută probele.”

Pe 13 aprilie 2016, aşa numitul procuror rus, Poklonskaya,  susţine că a luat decizia de suspendare a activităţii Meclisului Naţional al Tătarilor Crimeeni „pentru a prevenii încălcarea legii federeale”.

În decizie, Poklonskaya în articolele 9 şi 10 vorbeşte despre combaterea operaţiunilor exremiştilor care încalcă legea federală.

Aşa numitul procuror a trimis câte o copie a decieziei din 12 aprilie cu privire la suspendarea activităţii Meclisului, vicepreşedintelui Meclisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Nariman Celal şi o copie Ministerului de Justiţie rus.

Natalya Poklonskaya: „Drepturile organizaţiei non-guvernamentale sunt suspendate. În conformitate cu prezenta decizie sunt interzise evenimentele publice, activităţile şi utilizarea depozitelor bancare ale acesteia. Orice propagandă a organizaţiei este interzisă”.

Pe 18 aprilie, Ministerul Justiției din Federația Rusă a declarat că Meclisul Național al Tătarilor Crimeeni a fost trecut pe lista ONGurilor a căror activitate este întreruptă.

QHA