BRUXELLES (QHA) -

Statele Uniunii Europene cer totuși Bosniei să continue „reformele socio-economice și în domeniile statului de drept și administrației publice”, iar Comisiei Europene să monitorizeze punerea în aplicare a deciziei din 2009 a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind accesul minorităților etnice, precum evreii și populația romă, la înalte demnități în stat.

Potrivit UE, Bosnia a înregistrat totuși progrese în două domenii cheie,  înființarea unei organism care să negocieze cu Uniunea și adaptarea acordului din 2008 cu Croația, după ce aceasta a devenit membru al blocului comunitar.

Prim-ministrul Denis Zvizdic a declarat: „Astăzi este cu adevărat un moment istoric pentru drumul european și pentru viitorul european al Bosniei-Herțegovina. Este una din veștile cele mai pozitive, în special pentru tineri”.

Bosnia nu a reușit să obțină acest statut din cauza disputelor politice interetnice care au împiedicat reformele.

 

QHA