KİEV (QHA) -

Programul „Pravo Na Vlast” care rulează la o televiziune ucraineană, a abordat problema Crimeii pe 3 decembrie. Emisiunea a avut ca invitați analiști și parlamentari.

Printre invitați s-au număat reprezentantul partidului Narodnıy Front (Frontul Popular), Georgiy Logvinskiy. care a spus: „Mi-am dorit ca peninsula Crimeea să revină cât mai repede la Ucraina. Dar în acest moment principala problemă este regimul lui Putin. Există exemplu foarte bune precum regimul lui Gaddafi, destrămarea URSS și altele. Istoria ne arată că toși cei care se cred zei vor fi trași la răspundere și pedepsiți. Acum Rusia înaintează spre izolare.”

Răspunzând la întrebarea „Cum va fi recuperată Crimeea?”, Refat Ciubarov, Președintele Meclisului Național al Tătarilor Crimeeni, a precizat: „Eram prezent încă din primele zile ale anexării. În primul rând aș vrea să subliniez că în Crimeea a fost mimat un referendum. Intrarea Crimeii în granițele Federației Ruse nu era dorința majorității. În recuperarea Crimeii de mare ajutor ar fi unitatea societății ucrainene și sprijinul occidental. Crimeea poate fi recuperată doar când o să cadă regimul în Imperiul rus.”

Refat Ciubarov a fost deranjat de prezența în emisiune a lui Leonid Graci, fost parlamentar crimeean, prim secretar al Partidului Comunist filiala Crimeea.

QHA