MOSCOVA (QHA) -

Delegaţia franceză ce a vizitat Crimeea ocupată de Rusia în perioada 29-31 iulie a fost finanţată de Fundaţia pentru Pace din Rusia.

Editorul şef al radioului „Eho Moskovi” Aleksey Veneditkov a declarat pe această temă:

„După câteva cercetări am aflat că delegaţia de parlamentari francezi a fost finanţată pentru a vizita Crimeea de Fundaţia pentru Pace din Rusia”.

Fundaţia pentru Pace din Rusia susţine că este o fundaţie non-guvernamentală, dar este cunoscut faptul că este succesorul Fundaţiei pentru Pace sovietică.

Fundaţia pentru Pace din Rusia este legată de Guvernul Federaţiei Ruse a Societăţii Civile şi Institutul pentru Drepturile Omului, partener oficial al Consiliului prezidenţial.

Este înregistrată ca fundaţie în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite cu statut de participant la Consiliul Europei.

Pe 29 iulie o delegaţie formată din 11 parlamentari francezi condusă de fostul ministru al Transporturilor din Franţa, Thierry Mariani, a vizitat Crimeea ocupată de Rusia. În timpul vizitei în Crimeea ce s-a încheiat pe 31 iulie, delegaţia franceză s-a întâlnit cu aşa numitul preşedinte al Crimeii, Sergey Aksyonov, preşedintele parlamentului din Crimeea, Vladimir Konstantinov, şi aşa numitul procuror rus, Natalya Poklonskaya.

QHA