WASHINGTON (QHA) -

Conferința a fost susținută  în cadrul Programului de Drept Internaţional și Comparat de la Universitatea George Washington.

Potrivit Ambasadei României în Statele Unite ale Americii la eveniment au participat studenţi şi profesori ai Facultăţii de Drept, membri ai comunităţii de absolvenți ai universităţii, precum şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

George Cristian Maior revine astfel la universitatea unde a obţinut, în anul 1992, diploma de master (LLM) în Drept Internaţional şi Comparat, ca beneficiar al International Rule of Law Scholarship. Această bursă i-a permis să studieze sub îndrumarea unor personalităţi ale dreptului internaţional precum Louis B. Sohn, profesor care a contribuit la redactarea Cartei ONU în 1945, sau Thomas Buergenthal, ulterior judecător la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

În prezentarea sa, ambasadorul George Cristian Maior a trecut în revistă evoluţia contextului internaţional în care s-au aplicat normele dreptului internaţional în ultimul sfert de secol, elemente factuale privind evoluțiile politice și militare care au dus la desprinderea Peninsulei Crimeea de Ucraina, precum şi elemente ale teoriei şi practicii dreptului internațional relevante pentru situaţia actuală din regiune. De asemenea, George Cristian Maior a evaluat implicaţiile asupra dreptului internaţional pe care le are alterarea echilibrului fundamental dintre principiul integrităţii teritoriale a statelor şi dreptul la auto-determinare.

Ambasadorul român a subliniat importanţa recursului la corpul solid al dreptului internaţional pentru a înţelege complexităţile lumii internaţionale, lecţie pe care şi-a însuşit-o studiind la Universitatea George Washington. “Dreptul internaţional a fost prezentat aici, la nivel filosofic, drept fundamentul unui sistem etic al arenei politice. Ca diplomat, acest lucru mi-a permis să înţeleg mult mai bine valoarea acestuia pentru evaluarea legitimităţii acţiunii statelor“, a afirmat George Cristian Maior.

La finalul conferinței, ambasadorul George Cristian Maior a răspuns întrebărilor participaţilor la conferinţă.

QHA