NISA (QHA) -

În urma atacului de azi noapte de la Nisa, unde un camion a spulberat sute de persoane aflate într-o zonă de pe ţărmul Mediternaei, numărul persoanelor decedate a ajuns la 84, iar 100 de persoane sunt rănite.

Potrivit France Info, Promenade des Anglais va rămâne închisă „pentru o perioadă nederminată”. Circulaţia este interzisă pe anumite artere.  Scăldatul şi accesul la plajele publice şi private sunt de asemenea interzise în unele zone. Concertul Rihannei, care urma sa aibă loc în această seară la Nisa, a fost anulat. De asemenea, festivalul de jazz.  

Potrivit preşedintelui,  Francois Hollande , cel puţin 84 de persoane au fost ucise joi noaptea pe Promenada Englezilor din orasul Nisa, din sud-estul Franţei, de un camion care a intrat în mulţimea adunată pentru a urmări focul de artificii cu ocazia Zilei Naţionale, fiind vorba despre un atac „terorist”.

Sébastien Humbert, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes (sud-estul Frantei) , a declart că „S-au tras focuri de armă şi şoferul a fost lichidat'”.

Acte de identitate pe numele unui franco-tunisian, în vârstă de 31 de ani şi domiciliat la Nisa, au fost găsite în camion, dar nu se ştie dacă ele aparţin autorului atacului. 

QHA