BUCUREȘTI (QHA) -

Un juriu internațional de experți delegat de UE a ales Timișoara ca fiind orașul românesc ce va deveni „Capitală Europeană a Culturii” în anul 2021. Anunțul a fost făcut vineri, 16 septembrie, de Steve Green, președintele juriului, în cadrul unei conferințe de presă. Din România au mai candidat la titlul de „Capitală Europeană a Culturii” și orașele Baia Mare, București și Cluj-Napoca. Reprezentanții celor patru orașe românești și-au susținut joi și vineri prezentările în fața juriului.

Acest „concurs se bazează pe dialogul intercultural, pe deschiderea orașelor europene către lume, iar sectoarele culturale și creative au reușit să reziste în aceste vremuri tulburi altor branșe economice”, a declarat Karel Bartak, șeful unității de coordonare a programului Europa Creativă din cadrul Direcției generale pentru educație și cultură, citat de Agerpres.

Potrivit aceleiași surse, în opinia oficialului european competiția din România a fost una tensionată, programele celor patru orașe candidate fiind inovative, conceptul tuturor dosarelor fiind acela de a crea o punte între toate culturile europene.

În anul 2021 vor fi trei capitale culturale europene, una din țările candidate la UE (Serbia și Muntenegru), una din Grecia și o alta din România. Timișoara a fost prima dintre cele trei desemnată în urma jurizării desfășurate în zilele de joi, 14, și vineri, 15 septembrie. În Grecia jurizarea va avea loc în data de 11 noiembrie și va trebui să se decidă între Eleusis, Kalamata și Rodos, în timp ce în octombrie se va decide între Herceg Novi (Muntenegru) și Novi Sad (Serbia).

QHA