CONSTANȚA (QHA) -

Primele proiecte educaționale realizate de TIKA în România au fost inaugurate ieri în Constanța, în cadrul unor ceremonii la care au participat Ambasadorul Republicii Turcia la București, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, delegația TIKA de la Ankara și înalte oficialități ale Ministerului Educației și Cercetării Științifice din România și ale Inspectoratului  Școlar Județean Constanța.

Beneficiarii acestor investiții vor fi copiii de la grădinița „Zübeyde Hanım”, care vor avea un nou loc de joacă și materiale și echipamente tehnice educative, dar și elevii mai multor școli din Constanța, Medgidia, Mangalia, Cobadin, Făurei și Castelu, care vor avea la dispoziție 10 clase de curs renovate, pentru a studia limba turcă în cele mai bune condiții. În același timp, studenții   Facultății de Litere - Universitatea Ovidius, au acum posibilitatea  de a studia limba turcă  în cadrul Lectoratului de Limbă, Cultură și Civilizație Turcă Mehmet Akif Ersoy, o sală complet renovată.

„Educația și cultura au fost mereu o prioritate pentru TIKA, așadar ne-am dorit ca primele investiții din România să fie în aceste domenii. Am ales să începem activitatea în România prin a aduce un aport educației în zona Dobrogei și suntem bucuroși că în decursul a câteva luni am reușit să contribuim la îmbunătățirea procesului de educare a unor copii din mai multe niveluri ale învățământului,” a declarat Directorul Departamentului Balcani și Europa de Est din cadrul TIKA, Dr. Mahmut ÇEVİK.

TIKA alături de turcii și tătarii din România

Delegația TIKA a vizitat sâmbătă, 24 octombrie și principalele organizații și instituții ale turcilor și tătarilor din România: Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani, Uniunea Democrată Turcă din România, Muftiatul Cultului Musulman din România și Radio T.

Delegația TIKA a fost condusă de președintele organizației pe regiunea Europa de Est și Balcani, Mahmut Çevik și însoțită de coordonatorul biroului din Bucureşti, Ahmet Daştan şi de coordonatorul adjunct Haşim Koç.

La întâlniri au luat parte reprezentanții din conducerea fiecărei organizații. Astfel, la UDTTMR delegația a fost primită de președintele Gelil Eserghep care a fost însoțit de secretarul general, Elvis Ismail, prim-vicepreședintele Samir Menan, vicepreședinții uniunii, Nagi Gelal și Demirel Caiali, deputatul Varol Amet și președintele Organizației de Tineret „Ismail Gaspirali”, Dincer Geafer. 

La UDTR gazde au fost președintele Osman Fedbi, secretarul general, Ervin Ibraim, preşedintele comisiei de cultură, Turkoglu Serin, vicepreşedinţii comisiilor de cultură şi religie, Melek Osman respectiv Firdes Musledin precum şi subprefectul judeţului Constanţa, Levent Accoium. 

În vizitele la Muftiatul Cultului Musulman din România și Radio T, delegația TIKA a fost primită de conducerea fiecărei instiruții, Muftiul Murat Iusuf, respectiv directorul Ervin Ibraim.

Despre TIKA

Fondată în anul 1992, TIKA și-a început activitatea prin finanțarea și implementarea unor proiecte de natură socială, culturală și de sănătate în țări din întreaga lume. Aflată în subordinea directă a Instituției Primului Ministru al Turciei, TIKA a crescut numărul țărilor în care își desfășoară activitatea începând din anul 2002. Astfel, în prezent implementează proiecte în diverse domenii precum educație, cultură, sănătate, agricultură, finanțe sau turism în mai mult de 120 de țări.

 

 

 

QHA