CONSTANȚA (QHA) -

Duminică, 24 ianuarie 2016, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a găzduit acţiunea ,,Tătari în elita sportului românesc”,  care a reunit 5 dintre campionii comunităţii tătare, scopul activitaţii fiind promovarea sportului şi a unui stil de viaţă sănătos.

Cei cinci campioni, membri ai comunității tătare care au participat şi au dorit să îndemne  membrii comunitaţii să practice orice sport, la nivel de amator sau chiar profesionist sunt: Aihan Omer, antrenorul principal al naționalei masculine de handball a României, Ilhan Mustafa, fotbalist la FC Farul, Enis Murtaza, dublu campion național cu Handbal Club Municipal Constanța, Edris Fetisleam, multiplu campion național la tenis de camp (juniori), Elvir Ziadin, vicecampion național Salsa (semiprofesionist).

În discursul pe care l-a ținut, Aihan Omer, a precizat că „tătarii, suntem luptători din naștere și așa vom rămâne. Să valorificăm această genă acum prin sport!”

Ilhan Mustafa  s-a referit la importanța sportului declarând că: „Sportul este o filozofie, o cerință naturală a omului doar că trebuie conștientizat și trebuie făcut într-un mod plăcut”.

Printre cei 5 campioni tătari, la activitate a participat si Elena Frîncu, membru în Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi fost preşedinte al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa. Aceasta a apreciat contribuțiile tătarilor la dezvoltarea sportului românesc menționând totodată că „Ce am învăţat eu de la voi, tătarii, au fost respectul şi familia”.

Adel Velula

QHA