BUCUREȘTI (QHA) -

Pe agenda discuţiilor au fost incluse teme legate de priorităţile aliate în perspectiva viitorului Summit de la Varşovia, respectiv implementarea Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei (RAP), adaptarea pe termen lung a NATO, dezvoltarea capabilităţilor de apărare, angajamentul Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan şi asigurarea resurselor necesare în domeniul apărării. 

De asemenea, au fost abordate şi o serie de aspecte de interes comun legate de implementarea Iniţiativei de reasigurare europeană (ERI) şi a Setului de activităţi europene (EAS). 

Ministrul Motoc a evidenţiat prioritatea specială acordată de autorităţile române activităţilor de implementare completă a RAP, în termenele agreate, pe principalele dimensiuni vizate: operaţionalizarea completă a structurilor NATO de comandă-control pe teritoriul României, creşterea contribuţiei proprii la operaţionalizarea Forţei de răspuns a NATO îmbunătăţite, creşterea implicării în exerciţii multinaţionale organizate pe teritoriul naţional şi în zona Mării Negre. 

De asemenea, partea română a accentuat rolul esenţial ce revine consolidării prezenţei pe termen lung a NATO pe flancul estic, nu numai prin prelungirea actualelor măsuri de asigurare, ci şi prin dezvoltarea dimensiunii de descurajare şi creşterea prezenţei de forţe aliate pe teritoriul aliaţilor estici.

QHA