KİEV (QHA) -

Potrivit informațiilor oferite QHA de către un membru al unui serviciu de informații occidental, un grup de militanți apropiat de Ramazan Kadirov, liderul cecen pregătit de Serviciul de Securitate al Federației Ruse (FSB), pregătește o serie de atentate. 

Potrivit infomațiilor obținute, atentatele care vor fi comandate de Moscova, vor avea loc în diverse localități din Rusia, Kiev și Crimeea. Responsabili de aceste atentate vor fi făcuți tătarii crimeeni. Serviciile rusești vor încerca să manipuleze informațiile astfel încât să îi acuze pe tătarii crimeeni.

Persoana din serviciul secret occidental care a oferit aceste informații Agenției de știri crimeene nu a dorit să îi fie făcută public numele. Aceasta a mai declarat că această tactică a mai fost folosită de Rusia. Mai întâi se urmărește denigrarea unei persoane sau comunități, mai apoi trecându-se la eliminarea cu totul. În acest fel s-ar încerca eliminarea opoziției exercitate de tătarii crimeeni.

După ce Vladimir Putin a ajuns la putere, în Moscova, două apartamente au explodat, răspunzători fiind făcuți cecenii. Imediat după aceste evenimente, Rusia a declanșat un război în Cecenia. În urma războiului au murit peste 300.000 de persoane. Mai mulți specialiști au spus că de fapt exploziile de la apartamentele din capitala rusă au fost de fapt o operațiune a serviciilor secrete rusești.

Această posibilitate a mai fost adusă în discuție și de alte persoane. 

Oleg Zarubinskiy, directorul Institutului pentru Studiul Extremismului din Ucraina, a declarat în februarie 2016 că serviciile secrete rusești plănuiesc organizarea mai multor atentate de care să îi învinovățească pe tătarii crimeeni. 

Adam Osmayev, comandantul batalionului Djohar Dudaev, a adus și el în discuție posibilitatea organizării unor atentate false, de care să fie făcuți răspunzători tătarii crimeeni. Osmayev a declarat că 5-7 persoane apropiate de Ramazan Kadirov au fost trimise la Akmescit/Simferopol pentru a organiza operațiuni de tipul false flagging (steag fals). Aceștia ar urma să organizeze atentate teroriste și să apoi să manipuleze opinia publică acuzându-i pe tătarii crimeeni.

QHA