BUCUREȘTI (QHA) -

În cadrul Consiliului Afaceri Externe, care se desfăşoară la Luxemburg, marți, 19 aprilie, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire cu secretarul britanic al apărării, Michael Fallon.

Agenda de discuţii a inclus aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, evoluţiile recente din contextul regional de securitate, cooperarea în cadrul NATO şi UE, precum şi principalele dosare din perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia. 

 În acest sens, a fost reiterată importanţa specială a prezenţei NATO pe întregul flanc estic, printr-o abordare echilibrată şi realistă în conformitate cu principiile unităţii şi coeziunii Alianţei. 

Ministrul Motoc a prezentat principalele iniţiative ale părţii române, destinate consolidării prezenţei înaintate a forţelor aliate pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre, solicitând sprijinul părţii britanice în direcţia implementării acestora. Cei doi miniștri au convenit continuarea dialogului la nivel de experţi şi cu ocazia vizitei ministrului român al apărării în Marea Britanie, preconizată pentru a doua jumătate a lunii mai a.c.

QHA