CONSTANȚA (QHA) -

Forţele Navale Române şi Marina Militară a S.U.A. vor desfăşura, în perioada 13-17 iunie, o serie de exerciţii pe mare, pentru exersarea procedurilor standard, în vederea dezvoltării interoperabilităţii dintre forţele navale române şi cele americane.

Marina Militară Română participă cu fregata Regina Maria, o corvetă, două dragoare maritime, două nave purtătoare de rachete, un elicopter Puma Naval şi o echipă de militari de la Secţia Scafandri pentru Operaţii Speciale, iar partea americană participă cu distrugătorul USS Porter. De asemenea, vor participa şi trei aeronave MIG21 LanceR, din partea Forţelor Aeriene Române.

Distrugătorul american USS Porter va face o escală în Portul Constanţa, în perioada 10-12 iunie, în timpul căreia sunt planificate antrenamente pentru exersarea procedurilor standard de comunicaţii. Oficialii militari americani vor avea o întâlnire cu comandantul Flotei, iar membrii echipajului vor vizita Muzeul Marinei Române.

USS Porter a acostat în Portul Constanţa, pentru prima dată, în anul 2006, iar aceasta este cea de-a treia escală în România.

QHA