CONSTANȚA (QHA) -

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanța a deschis seria întâlnirilor studenților și cadrelor didactice cu reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Constanța. În data de 9 mai, la Sala Senatului, consulul general al Republicii Turcia, Ali Bozçalișkan, specialist în relații internaționale, a susținut prelegerea „A fi diplomat”.

Proiectul inițiat de Facultatea de Istorie și Științe Politice dorește să îmbunătățească activitățile practice și deprinderile specifice ale studenților de la specializările Relații internaționale și studii europene, Istorie și Științe Politice prin organizarea unui cadru profesionist de dialog cu specialiști ai mediilor de interes, în special cele diplomatice și de politică externă. 

Dl. consul general Ali Bozçalișkan este diplomat de carieră, cu o activitate deosebită în promovarea și dezvoltarea parteneriatului strategic dintre România și Turcia, a moștenirii istorice comune din Dobrogea și în strângerea relațiilor academice și culturale româno-turce. Relația de parteneriat dintre Facultatea de Istorie și Științe Politice și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța se va concretiza, între altele, în organizarea periodică, a „Zilelor Porților Deschise” la misiunea diplomatică turcă, pentru studenții facultății. Personalul abilitat al Consulatului General al Republicii Turcia va organiza întâlniri, la sediul misiunii, și vor pune la dispoziția studenților informații de ordin general privind relațiile dintre România și Turcia, rolul și misiunea Consulatului General la Constanța și în Dobrogea, schimburi de lucrări pe domenii de interes specific: istorie, istoria relațiilor internaționale, politologie, analize de politică externă.

Prelegerea și dialogul dintre studenții Facultății de Istorie și Ștințe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța și dl. Ali Bozçalișkan, consul general al Republicii Turcia la Constanța, au vizat experiența profesională a diplomatului, constrângerile și beneficiile vieții de diplomat, modalități și repere specifice de construire a unei cariere diplomatice, relațiile bilaterale româno-turce

Proiectul inițiat de Facultatea de Istorie și Științe Politice va continua cu invitarea și a altor diplomați de carieră acreditați la Constanța.    

QHA