PARİS (QHA) -

Șase zone din Paris au fost vizate de atacurile teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

În sala de spectacole Bataclan unde avea loc un concert al trupei americane „Eagles of Death Metal”, mai mulți bărbați înarmați au pătruns deschizând gocul asupra mulțimii. Forțele de ordine au intervenit după trei ore, cei patru autori ai luării de ostatici fiind lichidați.

În jurul orei 21:20, în apropiere de Stade de France, unde avea loc un meci amical de fotbal între selecționatele Franței și Germaniei, s-a produs o primă explozie. Președintele francez François Hollande, care asista la meci, a fost evacuat de serviciile de securitate. S-au mai produs apoi alte două explozii în apropiere de Stade de France.

În alte zone din Paris, pe strada Charonne, pe strada Alibert, pe bulevardul Voltaire, în apropiere de sala de concerte Bataclan, teroriștii au deschis focul în mulțime.

Comunitatea internațională a condamnat atacurile teoriste de la Paris. 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat: „Stăm uniți și fermi în lupta contra terorismului. Terorismul nu va înfrânge niciodată democrația”.

Președintele SUA Barack Obama a afirmat că atentatele de la Paris cosntituie un „atac contra umanității și valorilor universale pe care le împărtășim”.

În mesajul transmis, Președintele României, Klaus Iohannis, a considerat necesar că „Aceste atacuri barbare, care au secerat viețile a zeci de oameni nevinovați, trebuie să fie un semnal pentru întreaga comunitate internațională: să arătăm și mai multă determinare în combaterea terorismului și în apărarea valorilor umanității.”

 

 

QHA