VARȘOVIA (QHA) -

Summit-ul NATO are loc vineri şi sâmbătă 8,9 iulie în capitala Poloniei, Varşovia.

Vor participa liderii celor 28 de state membre NATO ce vor lua decizii în privinţa securităţii aliaților.

Membrii NATO plănuiesc să aprobe patru batalionae multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

Reprezentanții statelor membre vor lua decizii cu privire la dezvoltarea securității în Flancul de Est al Europei. România este una dintre țările vizate în acest sens și face parte din așa-numitul plan de contingență.

În ceea ce privește stabilitatea în vecinătatea de est, se preconizează că UE va pune accent pe contribuția sa la restabilirea securității în Europa de Est. Summitul va fi o ocazie pentru a stabili ceea ce poate fi realizat împreună sau în coordonare cu NATO.

 În ceea ce privește Afganistanul, UE va evidenția progresele înregistrate și responsabilitatea internațională de a contribui în continuare la stabilitatea țării. În cele din urmă, în ceea ce privește stabilitatea în vecinătatea sudică, UE va sublinia rolul său în combaterea ISIS, eforturile sale depuse în sprijinul guvernului de uniune națională din Libia și menținerea sprijinului său pentru consolidarea parteneriatului UE-G5 Sahel.

Începând din 1949, au avut loc 26 de summituri NATO. Ultimul summit a avut loc în perioada 4-5 septembrie 2014, în Regatul Unit. La aceste reuniuni participă șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale NATO, acestea fiind prezidate de Secretarul General al NATO. UE este invitată în mod regulat să participe la aceste summituri.

QHA