CONSTANȚA (QHA) -

Universitatea „Ovidius” din Constanța a găzduit miercuri, 7 octombrie, deschiderea oficială a cursului „Istoria și civilizația tătarilor”, curs organizat, pentru al doilea an consecutiv, de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice și susținut de tânărul membru al UDTTMR Metin Omer, doctorand al Universității Hacettepe din Ankara.

În deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu, a declarat: „Este o ocazie specială astăzi să deschidem a doua ediție a cursului „Istoria și civilizația tătarilor”, proiect derulat cu susținerea generoasă a UDTTMR. Este o disciplină cu totul aparte și unică în Universitatea „Ovidius” din Constanța. Vreau să vă mulțumesc, cu această ocazie, pentru interesul manifestat și să vă asigur că veți găsi în cadrul facultății noastre un sprijin constant pentru derularea și dezvoltarea acestui curs. De asemenea, vreau să vă felicit pentru că prin prezența dumneavoastră la acest curs susțineți o astfel de inițiativă generoasă, rară în ceea ce privește efortul de autocunoaștere a comunităților care alcătuiesc mozaicul etnic și religios specific cu precădere Dobrogei”.

Cu prilejul deschiderii oficiale a cursului „Istoria și civilizația tătarilor”, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a ținut să readucă atât în atenția viitorilor cursanți, dar și în atenția reprezentanților Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius”, importanța sprijinului de care se bucură comunitatea tătară din partea instituției de învățământ în ceea ce privește amplul proiect de promovare a identității tătarilor. De asemenea, președintele Gelil Eserghep a făcut referire și la parcursul pe care îl va urma acest proiect comun al UDTTMR cu Universitatea „Ovidius”. „Ați fost tot timpul alături de noi în mod real și vă mulțumesc. Știu că și anul trecut acest curs a suscitat anumite controverse. Mi-a plăcut modul de abordare al lui Metin Omer care a prezentat absolut toate sursele prezente la momentul actual, toate viziunile care există în prezent asupra istoriei tătarilor. După ce veți urmări acest curs, veți fi și mai mândri că sunteți tătari. Cu acest prilej aș dori să-i reamintesc domnului decan promisiunea că acest curs va face parte, de anul viitor, din programa Facultății de Istorie și Științe Politice”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Titularul cursului,  Metin Omer, s-a declarat încântat de numărul mare de cursanți înscriși și anul acesta. Prezența multora dintre cursanții de anul trecut denotă, așa cum a declarat și Metin Omer, că acest curs a prezentat interes atât pentru membrii comunității tătare, dar și pentru populația majoritară. În același timp este o provocare pentru titularul cursului care a promis că va avea o serie de noutăți în ceea ce privește abordarea și subiectele prezentate.

Cursul „Istoria și civilizația tătarilor” este gratuit și se adresează tuturor celor care doresc să cunoască mai bine istoria tătarilor. El se înscrie în seria proiectelor susținute de UDTTMR cu scopul păstrării și promovării identității tătarilor.

La evenimet au fost prezenți Ersun Anefi, subprefectul județului Constanța, muftiul Murat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, Murat Yalçın, vice consulul Republicii Turcia la Constanța.

QHA