KİEV (QHA) -

Ministru Economiei din Republica Moldova, Octavian Calmîc, a efectuat o vizită de lucru pe data de 6 iunie, la Kiev, unde a discutat despre relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Unul dintre  subiecte a fost decizia Guvernului Republicii Moldova de aplicare a cotelor la importul produselor lactate, produselor din carne, precum şi cimentului din Ucraina.

Stadiul actual al relațiilor moldo-ucrainene, perspectivele dezvoltării acestora, precum și problemele existente în relațiile dintre cele două state au fost discutate de vicepremierul Octavian Calmîc în cadrul întrevederilor cu oficiali ucrainei precum ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv, viceprim-ministrul Vladimir Kistion, ministrul finanțelor Alexandru Danylyuk, viceministrul  Energiei și  Industriei Cărbunelui Alexandr Svetlik.

QHA