BUCUREȘTI (QHA) -

Cu o creștere a PIB de 1,6% în primul trimestru al acestui an comparativ cu precedentele trei luni, România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru al anului 2016 comparativ cu ultimul trimestru al anului 2015, conform Eurostat.

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,6% în primele trei luni din 2016, după un avans de 0,4% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,5%, similară cu avansul înregistrat în precedentele trei luni.

Datele biroului european de statistică Eurostat, arată că economia României a înregistrat o creștere economică în primele trei luni ale anului 2016 de 4,2% comparativ cu aceeași perioadă din 2015 și de 1,6% față de ultimele trei luni din 2015.

Cele mai mari creșteri din UE în perioada ianuarie — martie 2016 s-au înregistrat în România (1,6%), Cipru (0,9%), Spania, Lituania, Austria și Slovacia (toate cu 0,8%), Bulgaria și Germania (ambele cu 0,7%). Singurele scăderi au fost raportate în Ungaria (minus 0,8%), Grecia (minus 0,5%) și Polonia (minus 0,1%) în timp ce o creștere zero a fost înregistrată în Estonia.

Aceste cifre au fost prezentate marți și de Institutul Naţional de Statistică.

QHA