KİEV (QHA) -

Regizorul şi actorul tătar crimeean Ahtem Seytablayev va începe filmările la „Inima ei”.

Filmul se bazează pe povestea reală a unei tinere, Saide Arifova, în vârstă  de 20 de ani, ce lucra ca instructor într-o şcoală în Bahcesaray în anii 1942-1944. Saide Arifova a salvat viaţa a zeci de copii evrei orfani în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Ahtem Seytablayev: „Începem filmările la filmul „Inima ei”. Este povestea unei tinere de origine tătară crimeeană care în anii 1942-1944, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a salvat vieţiile a peste 90 de copii orfani evrei. Aceasta i-a salvat pe copii, spunând că sunt tătari crimeeni. Aceşti copii erau născuţi în Crimeea, de aceea erau obişnuiţi cu limba tătară crimeeană.  Într-o lună de zile, Sainde Arifova le-a dat un nume şi un destin nou.”

Filmul va fi filmat în  apropierea oraşului Tbilisi din Georgia, şi în Israel, unde  peisajele amintesc de Crimeea. Se plănuieşte ca filmările să se finalizeze în 25 de zile. Seytablayev a anunţat că în film vor juca actori tătari crimeeni, ucraineni, evrei şi sârbi: „Rolul principal va fi interpretat de fata ucraineană al cărei bunic este tătar crimeean. Copilul tătar crimeean va fi un copil evreu, iar copilul evreu va fii nterpretat de un copil tătar crimeean. Astfel va fi mai bine expus mesajul pe care dorim să îl transmitem”.

Producătorul filmului Ivanna Dyadyura a declarat că filmul va reflecta multiple aspecte ale situaţiei din Crimeea.

La conferinţa de presă a participa şi preşedintele Medjlisului Naţional al Tătarilor Crimeeni, Refat Ciubarov care a subliniat faptul că filmul are o mare importanţă pentru dezvoltarea culturii tătarilor din Crimeea.

Din cele aproximativ 31 de milioane de grivne (aproximativ 1,2 milioane de dolari) pentru filmul „Inima ei”, o treime  din cheltuieli vor fi suportate de la bugetul de stat.

Filmările se preconizează să se finalizate în anul 2017.

QHA